Arete

deCiprian Teleman

Arete

Vama Veche este un loc care te poate scoate repede din frenezia cotidiană ca să te mute în lumea gândurilor. Chiar și pentru o oră.

Acum câteva zile, fiind pe-aproape, am zăbovit la o cafea și la o poveste cu un prieten. Și n-am avut un subiect mai “simplu” pentru o oră decât a vorbi despre sensul vieții. Un subiect despre care prietenul meu spune că este singurul asupra căruia ne întâlnim într-o zonă explozivă, folosind chiar exprimarea lui. Pe scurt, n-a fost cu mult mai mult decât de a ne așeza piesele pe tablă iar apoi de a face câteva mișcări de deschidere. Același subiect ne-a mai făcut de câteva ori să fim împreună și în același timp separați. Totuși tema în sine este mai importantă.  Zi de zi, oamenii cu care îmi petrec timpul sunt în căutarea acestui sens. Unii caută drumul, alții direcția sau în alte cazuri un răspuns la întrebarea dacă acesta există.

Acum patru ani urmam cursurile Erudio și una dintre primele etape ale programului era marcată printr-un scurt discurs al cărui temă era “De ce merită viața trăită?”. Atunci a trebuit ca într-o săptămână să scot esențialul din tot ce intuisem, trăisem, descoperisem sau auzisem despre asta. După o săptămână am avut un cuvânt – Arete (ἀρετή), pe scurt a-ți împlini potențialul. Pentru un discurs de câteva minute era prea puțin. M-am distrat imaginându-mi cum mă urc pe scenă la ICR, aștept să se facă liniște în sală, zic arete, iar aștept câteva secunde, mulțumesc și cobor de pe scenă. Ar fi fost zen tare de tot. Mă rog, până la urmă am spus trei povești scurte, una despre o icoană a Maicii Domnului, alta despre o sală a Universității Carol din Praga și a treia despre doi laureați ai premiului Nobel pe care i-am cunoscut într-o singură săptămână când eram student. Într-un fel sau altul, toate despre împlinirea potențialului uman. Mi-am dat seama, după reacțiile celor din sală, că ceea ce am transmis n-a fost  tocmai la lumina zilei, poveștile sudându-se greu cu concluzia, aceea că viața merită trăită pentru a obține maximul din ceea ce ți-a fost hărăzit să poți da.

Subiectul sensului vieții este despre fiecare despre noi și despre fiecare secundă pe care o trăim, crescând, muncind, bucurându-ne, enervându-ne, plictisindu-ne, odihnindu-ne, meditând, crezând, comunicând, conducând, urând, criticând, admirând  și toate gerunziile posibile și imposibile. Așadar merită mult, de aceea am încredere că un (alt) blog îl va aduce mai aproape de cotidianul din care facem parte dar de care uneori tinde să se îndepărteze.

Despre autor

Ciprian Teleman administrator

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: