Arhivă categorie De principiu

Foarte scurt dicționar de etică practică

Etica este analiza principiilor morale pentru a stabili ce este potrivit sau nu pentru un individ sau pentru un grup.

Integritatea înseamnă înțelegerea, acceptarea și alegerea unor comportamente etice indiferent de circumstanțe.

Corupția este abuzul de putere sau de poziție în folos personal.

Altruismul înseamnă să te comporți acționând în interesul celorlalți și nu în cel personal.

Valorile sunt credințe individuale care îi motivează pe oameni să acționeze într-un mod anume.

Difuzia responsabilității apare atunci când oamenii care trebuie să ia o decizie așteaptă ca ceilalți să facă ceva.

Incrementalismul este procesul prin care în mod neintenționat oamenii alunecă de la comportamente neetice mici la din ce în ce mai mari, nepercepând micile schimbări și desensibilizându-se din punct de vedere etic.

Gândirea de grup apare atunci când dorința oamenilor de a menține coeziunea grupului devine mai puternică decât cea a luării celor mai bune decizii.

Conflictul de interese apare atunci când interesul personal nu este și cel al persoanei sau organizației față de care subiectul este loial.

Paradigma este modul personal în care oamenii interpretează realitatea fără a conștientiza subiectivitatea interpretării.

Muțenia morală apare atunci când oamenii observă un comportament neetic și aleg să nu reacționeze.

Echilibrul moral este conceptul potrivit căruia persoanele analizează comparativ imaginea de om bun, cu faptele, încercând să mențină un echilibru între acestea, ceea ce poate duce la acțiuni menite să echilibreze balanța atunci când unele acțiuni sunt evaluate ca fiind negative.

Miopia morală înseamnă inabilitatea de a observa abaterile etice fiind concentrați pe alte detalii ale unei situații.

Pluralismul moral înseamnă opțiuni morale diferite dar care merită în egală măsură respectate.

Eroarea propriului interes este tendința oamenilor de a-și justifica acțiunile în favoarea propriul interes, contrar părerilor celorlalți și în aceeași măsură de a observa această eroare la ceilalți.

Eroarea de supraîncredere este tendința oamenilor de a se considera mai buni decât ceilalți.

Eroarea de conformitate este tendința oamenilor de a se comporta influențați mai mult de comportamentul celorlalți decât de propria judecată.

Relativismul moral este ideea precum căreia nu există un set de valori morale absolute.

Zece povești despre inteligență emoțională (1). Omul care a salvat un munte. 

Despre respectul de sine. Evaluarea corectă, înțelegerea și acceptarea sinelui.

L-am întâlnit pe W Mitchell la Las Vegas în 2010, invitat de Janelle Barlow, pe atunci colega noastră de la TMI US. A venit în fața noastră în scaunul cu rotile. Și-a început prelegerea întrebându-ne dacă am fost vreodată în închisoare. Ne-am uitat curioși unii la ceilalți și am constatat că avem cel puțin un lucru în comun.

Apoi ne-a spus povestea lui. Fost pușcaș marin, la 27 de ani făcea cursuri de aviație, avea o slujbă pe care o adora, o iubită cu care călătorea în locuri minunate. Era pe șaua unei motociclete Honda, cumpărată cu o zi înainte, când o mașină i-a virat în față. În urma cionirii cu mașina, capacul defect al rezervorului a căzut, benzina a luat foc arzându-i două treimi din suprafața corpului printre care și fața. După patru luni de spitalizare și operații chinuitoare a ieșit din spital cu o înfățișare care cu greu mai aducea cu cel care fusese înainte și cu o parte dintre degete amputate. A continuat să urmeze cursurile de aviație și a obținut un brevet de zbor. Cu o parte din banii primiți de la compania de asigurări și-a cumpărat un avion. În 1975, în timp ce intenționa să-și ducă niște prieteni la San Francisco, din cauza gheții depuse pe aripile avionului pe care îl pilota, acesta s-a prăbușit după decolare, pasagerii scăpând cu răni ușoare iar el rămânând paralizat, într-un scaun cu rotile pentru restul vieții. Acel scaun a fost ani de zile închisoarea lui.

Multora dintre cei cărora le-am povestit această istorie, li s-a părut dificil să imagineze ce curs ar fi putut urma viața acestui om. Dar Mitchell ne-a povestit, mai departe, cum au mers lucrurile. După o perioadă de refacere și împăcare cu situația, s-a gândit că înainte de al doilea accident putea să facă 10.000 de lucruri. Acum nu mai putea face decât 9.000. Către care să-și îndrepte atenția, către cele 1.000 pe care nu le mai putea face sau spre cele 9.000 care erau în continuare accesibile? Retoric.

Așadar, a redevenit o persoană prezentă social, a candidat la primăria micului Crested Butte și a câștigat cu 20 de voturi fotoliul de primar dar cel mai important proiect a fost unul neașteptat.

Crested Butte (foto) este un orășel cu câteva sute de locuitori, mulți dintre ei mineri pensionați, un resort de ski, loc de recreere și cu o natură sălbatică. În timpul mandatului său, AMAX (tot patru litere, sic!), cea mai mare companie minieră din lume în acel moment, a pregătit o investiție de 2B $ într-o gigantică exploatare minieră de molibden, în muntele din apropierea micului oraș. Anticipând dezastrul ecologic care ar fi urmat acestui proiect, Mitchell, primarul unei comunități de câteva sute de oameni, a anunțat că vrea să discute despre proiect cu CEO-ul companiei. Răspunsul companiei a fost „Nu, mulțumim.” Mitchell a pornit o campanie, care a durat patru ani, împotriva acestui proiect minier care ar fi distrus pe lângă munte, întregul echilibru de care locuitorii orașului se bucurau. După patru ani AMAX anunța renunțarea la proiectul minier iar Mitchell a devenit „primarul care a salvat un munte”.

Seamănă cu povestea filmului Avatar? Da, James Cameron s-a inspirat din povestea vieții lui W Mitchell.

Ingredientele succesului său sunt accesibile și firești pentru un om obișnuit: dragoste, muncă, simțul umorului și puterea de a ne accepta așa cum suntem. Mitchell spune, „Nu este despre ce ni se întâmplă, ci despre ce facem cu ce ni se întâmplă.”

Astăzi trăiește în California, este implicat în organizații pentru protecția mediului și își împărtășește experiența în conferințe.

Trei argumente pentru a vota

Să ne pictăm propria bucată de tablou

Îmi imaginez alegerile ca o activitate în comun, la care avem dreptul să participăm, fiecare având în mână un penel. Cu acesta contribuim la pictarea unui mare tablou, având fiecare propriul său petec de alb pe care-l poate acoperi cum crede mai bine. Acest tablou, că ne place cum arată sau nu,  îl vom avea pe perete patru ani de-acum încolo. Mai demult, vizitând cu un bun și mai înțelept prieten o colecție de pictură, îmi spunea fără a se apropia de tablouri, care dintre pictori au școală și care nu. Cum au arătat „creațiile” electorale în ultimii douăzeci și mai bine de ani, cum au fost făcute și câtă școală au conținut, știm. Aproape jumătate din pânză a rămas întotdeauna goală. Au lipsit din ea școlile, spitalele, autostrăzile. Am avut în schimb coloane oficiale, cozi, defrișări, incendii.
Avem ce ne trebuie. Să ne pictăm partea noastră!

Generozitatea este o virtute

Poate că un motiv al absenteismului este indiferența. Știu mulți oameni cărora le merge bine și nu par a fi afectați de cine și cum conduce țara. Adică, aparent, n-au nicio treabă cu ce se întâmplă în România. În cazul în care lucrurile s-ar strica, în câteva zile și-ar găsi un loc undeva în lume de unde să-și vadă mai departe de ale lor.
Cu toate acestea, în drumul până aici, au întâlnit oameni dragi care au însemnat pentru ei ceva, cândva. Votând ar putea da o mână de ajutor celor pentru care viitorul aici contează, prietenului sau colegului de bancă din copilărie care se zbate să supraviețuiască dintr-o mică afacere fiind sufocat de agenții statului, învățătoarei despre care ai auzit că își trăiește bătrânețea într-o sărăcie lucie, primei iubiri care nu te va suna să te întrebe dacă știi un doctor bun pentru copilul lui sau al ei.
Un vot e mai ieftin decât o donație prin sms dar valorează de un milion de ori mai mult.

Candidații și modul în care sunt aleși sunt două lucruri diferite

Un alt motiv, s-ar putea spune întemeiat al absenței de la vot, este dezamăgirea. Când investești încredere într-o persoană, într-o formațiune politică, într-un program și constați că viitorul este diferit de cel pe care ți l-ai imaginat, este firesc să fii nemulțumit și să le retragi încrederea. Dar de aici până la a condamna sistemul democratic este o distanță mare. Cum se mai spune, nu strica pianul pentru că nu-ți place cum cântă pianistul. Absenteismul, sub orice motiv, este un vot favorabil sistemelor alternative democrației, printre care se numără dictatura, anarhismul, comunismul, islamismul.
Chiar și când nu votezi, votezi.

Dacă măcar o persoană nehotărâtă, la care ajung aceste rânduri, va decide să meargă la vot înseamnă că a meritat să petrec o parte din această frumoasă duminică de iarnă scriind.

“Eu știu…”

La cred avem o polaritate distinctă cert – incert, la știu intrăm într-o junglă de sensuri. De aceea voi alege ce se vede ușor.

Eu știu – a deține informații. Informație se trage din latineștile in și  forma, adică a pune într-o formă unele date. Ca și cum ai potrivi niște litere ca să dea un cuvânt. Ai datele, ai informația. Ai informația, știi! Dar ca și în cazul literelor, datele pot fi aranjate în fel și chip. Cu cât mai multe, cu atât mai complicată anagrama. În acest caz se alege aranjarea cea mai apropiată ca înțeles de un tipar preexistent față de care dacă nu se potrivește perfect, măcar se apropie. Poate unora dintre date nu li se găsește un loc potrivit în tipar și atunci din viteză, comoditate sau altceva ce ține de natura umană, se renunță la ele, informația fiind în acest caz mai debilă. “Eu știu că” s-ar putea astfel traduce prin “Eu am ales niște date pe care le-am aranjat într-un mod care mă aranjează”, subiectivitatea ieșind astfel la iveală.

Știutul se transferă altora sub forma informațiilor sau a înțelegerilor, care sunt interpretări ale informațiilor, în unele cazuri primitorul nearătând atenție datelor ci împachetării lor. “Asta o știu de la tata.”, “Au spus aseară la televizor” sau emancipatul “Am citit!” Cine știe însă ce s-o fi ascunzând înăuntru. În alte cazuri știutul cuiva este întâmpinat cu suspiciune, când sursa nu se bucură de credibilitate ori relația nu are istoric sau când ideile sunt dubioase. “De unde știi?” Când suspiciunea pornește de la neîncredere, transferul e greu, uneori imposibil în lipsa unor tehnici de influențare. De la caz la caz ori se trece la percheziția la sânge a datelor după care știutul  intră într-o perioadă de probă ori sunt verificate doar unele detalii și dacă se potrivesc, știutul e asimilat.

Valoarea informației este dată de măsura în care poate produce modificări în comportamentul celorlalți. În fața unui transfer de informație, un bun exemplu în acest caz fiind mass media, e bine să arunci un ochi la ce e înăuntrul informațiilor, din punctul de vedere al coerenței, relevanței, contextului, sensului, intenției etc, altminteri te poți trezi cu un colet capcană.