Metoda lui Manole

deCiprian Teleman

Metoda lui Manole

În 2002, când Cosmin Alexandru mi-a propus să construim împreună o alternativă politică la circul în care, din naivitate, eram atrași prin ceea ce ni se băga sub nas pe buletinele de vot, luasem decizia înainte de a o auzi. Îmi imaginam că euforia produsă de lansarea URR va mișca din status quo masa critică suficientă pentru a trimite bufonii și păpușarii acolo de unde veniseră după căderea lui Ceaușescu și a apropiaților săi. Ne-am trezit după câteva luni, o mână de oameni. Ne-a ținut împreună doi ani, într-un mod care acum mi se pare miraculos, speranța că România se va trezi. În doi ani am dat tot. Am muncit zi și noapte cu speranța că măcar în ultima clipă oamenii vor renunța la drogul livrat zilnic de un sistem ticălos, cu rădăcini groase în regimul comunist și vor alege oameni ca ei, nu politicieni. S-au trezit 0,38%, prea puțin pentru ca ceva viabil să poată rezista. Am lăsat în urmă o listă de priorități sectoriale, printre care și cota unică, concepute împreună cu cei mai buni experți care au avut curajul să se apropie de noi, priorități pe care, după cum peste ani s-a dovedit a fi o meteahnă bolnavă, partidele și le-au pus pe proprii pereți și prezentându-le ca fiind gândirea lor luminată.

Aproape cinsprezece ani am fost absent, politica fiind un subiect benign. Cum-necum, lucrurile avansau, economia își revenise binișor după criză, justiția părea să capete formă, în jurul meu, mai ales după mandatul lui Cioloș simțeam dacă nu optimism moderat, măcar o stare de predictibilitate și siguranță. În 2016, când PSD a câștigat alegerile, m-am gândit că oricum țara și-a găsit drumul, mai mult decât să dea în borduri nu se poate, inerția este suficientă pentru a merge în direcția bună.

Pe 31 ianuarie 2017 mă băgasem în pat și în mod neobișnuit, deschisesem televizorul. Era o ediție de știri la Digi24, în care se anunța că noul guvern PSD a adoptat ordonanța 13 și legea grațierii, care urma să fie trimisă la Parlament. I-am spus Mihaelei că e grav ce se întâmplă, m-am îmbrăcat și am plecat în Piața Victoriei. Avem să-l reîntâlnesc pe Cosmin, ca și mine ieșit la miezul nopții din casă și înțelegând că ceva ticălos este pe cale să se petreacă. Știm ce-a urmat, culminând cu 10 august 2018.

Am luat-o de la capăt.

De data asta nu mai suntem o mână de oameni, suntem de o mie de ori mai mulți. Nu atât ca număr cât mai ales ca experiență, acumulată într-un mediu vitreg, cu o administrație coruptă de care familia Borgia s-ar rușina, cu o legislație mai instabilă decât un izotop de uraniu și cu o infrastructură ca din legenda lui Manole.

Despre construcția lui Manole se spune că până la urmă a rezistat. Știm și de ce.

Despre autor

Ciprian Teleman administrator

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: