Arhivă lunară decembrie 2018

deCiprian Teleman

Parenting pentru manageri

adventure-baby-beautiful-286625

Se poate face o comparație între relația managerilor cu subalternii și relația părinților cu copiii.

Ca și copiii, membrii unei organizații au perioade de dezvoltare cu caracteristici specifice.

Pentru un angajat al unei companii:

  • Copilăria – etapa în care acumulează informații, înțelege cum funcționează lucrurile și își formează profilul cultural sub influența familiei adică a managerilor și a colegilor. Există un cei „șapte” ani de-acasă și la serviciu.
  • Pubertatea – este perioada de definire a unui stil personal și de poziționare în raport cu cei din jur pe care aceștia îl remarcă, aducându-l mai mult sau mai puțin inspirat în discuție. „Ia uite, ai căpătat glas!?”
  • Adolescența – este caracterizată de tendința spre independență, căutarea unui dialog de la egal la egal cu adulții, cu cei mai vechi și mai experimentați. Și cum se întâmplă în unele familii, apar conflictele cu părinții. „Hopa! Mă înveți TU pe mine!? Când o să ai anii mei de experiență, atunci mai vorbim!” sau forma elevată „Fă-mă să înțeleg, cum crezi tu că va merge?”
  • Maturitatea – este perioada în care vin rezultatele efortului investit. Este perioada de performanță, de încredere, de recunoaștere, de recompense. Și poate uneori de aroganță. Câteodată, planificat sau nu, în această etapă apar copiii (o echipă în subordine), ori ca o evoluție a unui plan de carieră sau a unei promovări neașteptate.

Rezultatele la maturitate sunt, printre altele, consecința felului în care copilul a (fost) crescut. Parenting pentru manageri nu apare în oferta firmelor de training. Sunt programe cu alte denumiri care îi învață pe manageri să conducă echipe dar de multe ori concepute într-o manieră mai mult utilitară decât naturală. Mai mult despre ce/cum decât despre cine/pe cine.

Întrebare, atât pentru părinți cât și pentru manageri: „În interesul cui este bine să îi crești, al tău sau al lor?” Ar fi frumos ca și unii și alții să aibă același răspuns.

deCiprian Teleman

Astăzi e ziua ta!

Sună deșteptătorul! Te trezești și te pregătești de momentul în care se va trezi. E acea zi din an în care te dedici cu totul și cu totul. Ai repetat în gând urările de câteva ori ca să iasă bine, cadoul e pregătit, programul special al zilei, la fel. Azi tu te ocupi de micul dejun, de rezervarea pentru seară, de treburile obișnuite din casă. E ziua în care dai totul pentru celălalt, pentru ca acesta să se simtă special. Și tu te simți special, e drept mai concentrat ca în celelalte zile dar ce mai contează când poți dărui atâta bucurie. Oare va ieși bine?

A doua zi.
Lucrurile revin la normal. A ieșit grozav! Câtă bucurie! Ce emoții plăcute! A ieșit, e clar. I-ai citit asta pe chip. Un gând îți aduce o undă de confort. „Azi nu mai e ziua nimănui.”

Dar dacă ar fi? Sau dacă te-ai purta din nou ca și cum ar fi? Ar fi o maaare surpriză…! Dar dacă azi ai trata colegii sau clienții ca și cum ar fi acea zi din an când le acorzi atenție mai mult ca oricând? Mă rog, nu neapărat cu tort și cadouri dar măcar cu zâmbetul și bunăvoința pe care o primesc de ziua lor. Probabil că ar fi surprinși, plăcut surprinși. Și probabil, la rândul lor, ar fi mai zâmbitori, mai atenți, mai toleranți, mai optimiști, mai siguri de ei, mai fericiți.

Cum ar fi dacă în fiecare zi i-am face pe ceilalți să simtă că e ziua lor?