“Eu cred…”

“Eu cred…”

După dicționarele limbii române verbul “a crede”, ca multe alte verbe, este polisemantic.

Nu privesc pe furiș la pâinea lingviștilor ci vreau doar să semnalez una dintre înfățișările acestui verb și efectele pe care le produce.

Sensul principal al verbului, după dicționar, este de a fi convins de adevărul unui lucru. Un sens secundar este acela de a presupune, a bănui. Așadar a fi convins și a bănui cântă pentru mintea omului aceeași melodie. Între ele este totuși o diferență diametrală, un sens vorbește despre certitudine iar celălalt despre opusul ei.

Să privim lucrurile din locul unui receptor. Să presupunem că acesta primește următorul mesaj, “Eu cred că Cutare minte.” care dintre cele două înțelesuri este cel mai probabil să fie ales ca variantă de lucru ulterioară la decodarea lui cred, cel de convingere sau cel de bănuială? Îndrăznesc să presupun că primul sens. Ce este mai probabil să fi fost în mintea emițătorului? Bănuiala că Cutare minte. Iată cum în acest context  a crede capătă funcționalitate manipulativă.

Este interesant ce se întâmplă atunci când emițătorul și receptorul sunt în aceeași cutie craniană atunci când verbul este folosit în dialogul interior. Spre exemplu, apelezi telefonic o persoană de la care, din experiență, te aștepți să răspundă și este important să ai o discuție chiar acum. De data asta nu răspunde. Mai încerci de câteva ori și rezultatul este același. Imediat, cred este pus la treabă. Cred că… nu are telefonul, nu vrea să-mi răspundă, este indolent ș.a.m.d. Aici apare capcana. Pe care dintre sensuri este cel mai probabil să-l aleagă mintea ca variantă de lucru, certitudinea sau bănuiala? Practica drobului de sare ne arată că pe primul, realitatea însă ne demonstrează că sunt mai rare situațiile în care este și varianta potrivită. Însă efectele sunt neplăcute, iritare, neliniște, teamă, nesiguranță. Din același motiv al confuziei semantice efectele pot fi și puțin mai îndepărtate. Cred că va fi frumos la sfârșit de săptămână de aceea vom pleca la munte. Cu vremea nu știi niciodată cum e, așa că dacă crezutul este contrazis de realitate, te alegi cu o dezamăgire sănătoasă și o pereche de buze umflate.

Cred că concluziile le veți trage singuri și presupun că nu v-am plictisit.

Despre autor

Ciprian Teleman administrator

Lasă un răspuns