Chipurile invidiei

deCiprian Teleman

Chipurile invidiei

În avionul cu care veneam de la Roma săptămâna trecută a urcat o persoană nervoasă. Sunt multe motive care i-ar putea face pe oameni să-și ia nervii după ei la bord, mai ales că pot fi trecuți fără probleme prin razele X. Pasagerul arăta să fie o fire foarte generoasă în privința propriilor păreri, chiar dacă limbajul în care le împărțea ar fi putut trezi amintiri celor cu armata făcută, așa că ceilalți călători au aflat cât ai clipi care era rețeta acelei salate emoționale. Durerea era datorată faptului că unii dintre pasageri aveau bagajele mai mari decât ale domniei sale! Ei și? Păi da, dar pe dumnealui, personalul aeroportului îl încasaseră cu 50 EUR pentru un surplus de kilograme al bagajului de cabină. Intrat în avion, din ochi trăsese concluzia că musai, multe dintre bagaje ascund fiecare valoarea a mulți euro care cum-necum vor fi rămas în buzunarele stăpânilor lor în loc să fie, precum ai lui, donați șacalilor de la aeroport. Motiv întemeiat de circ!

Lăsând la o parte subiectivitatea argumentului să ne uităm la sentiment. Atunci când cineva are, este sau devine ceva ce un altul deocamdată doar își dorește, se spune că acesta din urmă poate deveni invidios. În cazul de față zarurile erau aruncate, pasagerii descurcăreți rămăseseră cu banii în buzunar. Dacă tot nu mai poate fi dat nimic înapoi măcar de banii dați să-mi fac de cap și să-i enervez și pe ceilalți. Pe pasageri să-i fac să se simtă cu mâța-n sac, pe membrii echipajului ca și cum ar fi ultimii oameni de pe pământ, adică de fapt din aer. Nu știu în ce măsură a reușit, însă știu că s-a ales cu un final warning, ultimul sfat prietenesc pe care-l mai dă turbulenților comandantul aeronavei înainte de a chema poliția.

Invidia, că despre ea este vorba, rezidă în comparația a două stări, una a ta, cealaltă a celorlalți, unul sau mai mulți.

Odată apărută, filmul poate avea diverse continuări, în funcție de scenarist și de buget.

Varianta 1. Nu pot să fac nimic. Și dacă mă gândesc mai bine, ce treabă am cu ceilalți? Acesta este scenariul cu happy end. Singurul. Plapuma mea este asta, așa că acum mă ghemuiesc mulțumit, cum pot, sub ea. Ce-o mai fi, om mai vedea mâine. Nu sunt însă mulți cei care pot săvârși asta. Este însă cea mai sănătoasă așezare și pe termen mai lung duce la inhibarea invidiei și la înlocuirea ei cu mulțumirea dată de rezultatele proprii. Cei care reușesc asta sunt și cei care pot trăi sentimentul câștigului împreună.

Varianta 2. Nu pot să mai fac nimic. Nu pot pentru că întotdeauna m-a găsit ghinionul, oriunde am încercat să mă ascund de el. Și o să mă mai găsească. De fapt el e deja acolo când eu încerc să mă ascund. Mă așteaptă. O latură bună a acestei variante este că durerea acută durează puțin. Odată trecută se reinstalează tristețea cotidiană. Cu timpul această variantă poate degenera în ceea ce urmează mai jos.

Varianta 3. Lasă că-ți arăt eu! (-). Ți-a ieșit? Să vezi cum e să-ți iasă și pe nas. Asta se întâmplă atunci când diferența nu este văzută ca fiind surmontabilă și nici suportabilă și se trece la eliminarea ei prin scădere. Povestea caprei. Anumiți reprezentanți ai guvernului par seduși de această variantă, alții, tot ai guvernului, par sedați, pentru a pune mâna pe mai mulți bani de la contribuabili încurajând cetățenii să devină agenți fiscali ai statului. O variantă a variantei este Miorița însă în interpretarea celorlalți baci, presupunând scoaterea din joc a actorului principal.

Varianta 4. Lasă că-ți arăt eu! (+) Plusul vine de la faptul că eliminarea diferenței va fi făcută prin adaos. În esență nu pare chiar rea la prima vedere pentru că trezește în oameni acțiunea. Te uiți în stânga, în dreapta, vezi ce fac alții, înveți ș.a.m.d. Evident că pentru asta e nevoie să te simți în stare. Aici apare unul dintre pericole, cel al autoevaluarii eronate. Băncile și companiile de leasing vor fi întotdeauna la îndemână să te ajute cu diferența însă responsabilitatea asumării creditelor este în primul rând a beneficiarului lor. Săptămâna trecută guvernatorul Băncii Naționale tocmai ne anunța că restanțele la credite au atins alt nivel record. Și nu am vreun motiv să cred că concursul s-a încheiat. Mai este o scenă din acest film care trebuie urmărită. Să spunem că socotelile sunt bune și rezultatul va veni. Însă în tot timpul ăsta în care te zbați, ceilalți nu stau. Dacă stau, nu vor sta alții și povestea se reia și se reia de la început, totdeauna existând o diferență. Și atunci te poți întreba dacă ăsta este cel mai bun scop cu care ți-ai putea petrece viața, acoperind diferențe.

Tot despre rezultate este vorba dar este esențial care este semnificația lor pentru cel care le obține. Cu ele, obținându-le, ajung pe cineva din urmă sau ajung mai aproape de ceea ce pot fi. 

Despre autor

Ciprian Teleman administrator

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: